marți, 13 noiembrie 2007

perle de-ale agatei, la 1 an, 2 luni si 23 de zile...

aseară încercam să o obişnuim pe agata cu maşina, în parcare, ea se juca cu volanul, apăsa pe butoane, spunea "îi piace matina lu agata". dar cînd am încercat să şi mergem cu maşina puţin prin parcare, agata s-a agăţat strîns de pantalonii mei şi a început să strige: "scoate agata! scoate agata!" pîna la urmă am ieşit afara, iar cristi a rămas să parcheze masina la loc. ei, cînd l-a vazut agata în maşina care mergea a început să strige cu lacrimi: "scoate tata! scoate tata!"

*
tot aseară: are agata o geantă care stă de obicei sus pe raft si e goala, de fiecare dată cînd ne uităm la ea îi zic, "nu-i nimic înauntru, nimic". ieri seară agata întindea mîinile spre raft; o întreb: ce vrei să-ţi dea mama, agata? şi ea îmi răspunde: "dă-mi nimic! nimic!"

*
în seara asta am venit acasă din parc cu o tufănea; o studiază agata o vreme, după care îi rupe toate petalele şi le împrăştie pe pat. se uită la ele lung, apoi îmi dă codiţa şi nişte petale şi îmi cere: "pune locu lui!"

*
azi în parc: cristi îi arată agatei o cochilie uscată şi îi zice: "uite, melcul a plecat si a lăsat cochilia goală. unde s-o fi dus melcul?" agata se gîndeste puţin şi răspunde: "în vacanţă!"

*
cele mai drăguţe stîlceli, pe care de la o zi la alta le pronunţă tot mai corect, din păcate: "bubuinza", "toicelu", "bebeiachi", "bai de mine!"

Niciun comentariu: