luni, 31 martie 2008

cu tati!

la întrebările: "cine ţi-a spus asta?" "de unde ştii?" "cu cine semeni aşa deşteaptă?" răspunsul e mereu un mîndru: "tati/de la tati/cu tati!" azi îi spun: "aşa e, te învaţă tati cîte-n lună şi în stele!" agata completează: "şi în nori!"

alta rimă: "on the bus/ contrabas!"

"agata e mistreaţă foc!"

"mere, pere în panere
şi gutui amărui
cu puf galben ca de chicken!"

vineri, 28 martie 2008

în cuibare

agata exersează acordurile: şamponul cu leu, dar şampoana cu răţuşcă.

o rimă nouă, aşteptînd cu nerăbdare să se prăjească oul de la micul dejun: "ai răbdare în cuibare!"

agata povesteşte ce-a făcut în parc: "am găsit o creangă şi am crengulit zăpada!"

agatei îi place cuvîntul "dumneavoastră" şi cînd îşi aduce aminte de el îl repetă la nesfîrşit, cu încîntare. o întreb: "cine e dumneavoastră, agata?" şi ea răspunde fără ezitare: "dedi!"

miercuri, 26 martie 2008

ţapul, ţepii, peştele şi peştera

din categoria "omizile urcă pe cărămizi": "ţapul înţeapă" şi "peştele se ascunde în peşteră" (peştera e reprezentată de adidaşii lui tati în care agata îndeasă nişte peştişori de plastic).

marți, 25 martie 2008

monezita

agata se joacă cu monezile pe canapea. la un moment dat îşi pierde echilibrul şi aterizează cu faţa pe monezi: "a căzut agata pe monezi! s-a monezit agata!"

vineri, 21 martie 2008

bucuria bunicilor de la dudeşti!

agata nu se vrea înscrisă în categoriile noastre:
"ce eşti tu, agata, fetiţă sau băiat?"
"iepuraş!"

"ce limbă vorbeşti tu, romînă sau engleză?"
(agata se gîndeşte puţin, apoi categorică): "în bulgăreşte!"

oh my god!

agata încearcă să ajungă la o lămpiţă de veghe şi să bage abţibilduri înăuntru deşi noi i-am interzis. tati ridică un picior ca barieră. agata se lasă în jos să treacă pe dedesubt, nu reuşeşte, incearcă să sară peste, "bariera" se ridică. în cele din urmă oftează cu năduf: "oh my god! să dea tati piciorul la o parte!"

agata cîntă prin casă: "old macdonald had a cal, i-a i-a o, old macdonald had a măgăruş, i-a i-a o"

cînd o dezbracă pentru băiţa de seară tati îi spune agatei: "jos chiloţii ca vin hoţii" aseară citeam o poveste "de sezon" cu un iepuraş care fură ouăle dintr-un cuibar să le vopsească. eu accentuez morala: "a furat ouăle, mami, îţi dai seama? cum crezi că s-au simţit bietele găini? s-au supărat şi au strigat "hoţuleeeee!" agata, prompt: "fără chiloţi!"

agata e fascinată de transformări (omida în fluture, broscoiul în prinţ). e foarte interesată de coconul de mătase, în care se ascunde omida. aseară îi masam tălpiţele să o calmez pentru somn şi o alintam: "are agata tălpiţe de mătase!" şi agata: "ca două cocoane!"

joi, 20 martie 2008

punguţa cu carduri

alte inovaţii la punguţa cu doi bani: punguţa cu monezi, punguţa cu carduri.

"stai să te curăţ"
"de omizi!"

sâmbătă, 15 martie 2008

la fermă

azi am fost cu agata la riverdale farm, unde a fost entuziasmată de măgar (care a şi zbierat o dată spre încîntarea ei, apoi s-a încăpăţînat şi a tăcut). nu a vrut însă să intre în nici un grajd, cred că o deranja combinaţia de semiîntuneric şi miros de animale. s-a uitat însă pe ferestre la vaci, capre şi oi, foarte circumspectă. ca să o încurajez am intrat la un moment dat în grajd şi îi făceam cu mîna, în timp ce ea se uita înauntru din braţe de la tati.
acasă povesteşte cu tati despre experienţa de azi.
tati: "ce-a văzut agata la fermă?"
agata: "un măgaaaaar încăpăţînat!"
"şi în afară de măgar, ce-a mai văzut?"
"un grajd!"
"şi ce-a văzut agata în grajd?"
"pe mami!"


pluralul la balama: balameli

agata testează gramatica: "să scoatem-o pe vacă din ţarc!"

"agata, mai mergem la fermă?"
"mai mergem... la un moment dat!"

joi, 13 martie 2008

creier de greier

la grădiniţă, încerc să o conving să renunţe la o oaie înainte să plecăm: "mami, nu-i a noastră oaia, trebuie să o lăsăm la gradiniţă!" agata: "să o lăsăm în mînă!"

agata mănîncă "porumb de porumbel," "omizile umblă pe cărămizi," iar caracatiţa cică are "creier de greier."

miercuri, 12 martie 2008

peşti...

agata îmi cere să clichez pe un peşte roşu, pe un site pentru copii: "să apăsăm pe peştele cu părul roşu!"

la masă, agata contemplă un căţel de usturoi: "e ca un delfin usturoiul!"

seara, înainte de culcare, agata îmi cere să-i spun poveste cu peşte. mă conformez şi brodez: "era odată ca niciodată un peştisor maroniu care trăia în adîncurile oceanului, printre alge, corali, rechini, balene, căluţi de mare, meduze şi caracatiţe. îi plăcea să înoate de colo colo şi să se zbenguiască prin apă toată ziulica. într-o zi însă a observat că dacă se uita în sus vedea ceva galben şi strălucitor, ca un glob auriu. a început să întrebe în stînga şi-n dreapta, pe mămica-peşte, pe tăticul-peşte, pe buni-peşte, pe dedi-peşte, pe meduze si pe rechini, pe căluţi de mare şi pe ţipari, ce putea fi globul acela galben sus de tot. toţi se mirau de întrebare şi spuneau: "nu ştim, nu ştim ce poate fi globul acela galben..." agata, care mă asculta cu sufletul la gură, dezleagă misterul: "era becul!"

sâmbătă, 8 martie 2008

ouă...

agata refuză ouăle de găină şi supa de găină, le acceptă numai dacă îi spun solemn că sînt de... cocoş.
"agata, mănîncă fata ou?" "de găină!" "da, de găină!""nu, mănîncă agata ou de cocoş!" "bine, mami, uite ou de cocoş..."
la fel şi cu carnea de pui de... cocoş. cred ca de la punguţa cu doi bani i se trage...

"ce-i asta, agata?"
"o maimuţă"
"da, un pui de maimuţă, un bebe de maimuţă"
"tocmai a ieşit din ou!"

joi, 6 martie 2008

mistreaţa

o laud: "ce fată isteaţă are mama!" agata protestează: "nu-i fată isteaţă, e fată mistreaţă! şi mama e mistreaţă!"

"agata, hai la mama să te drăgălească!"
"şi să te frumuşească!"

agata învaţă engleză. ne întreabă toată ziua: "cum se cheamă ... în engleză?" apoi repetă răspunsul şi se hlizeşte. azi îl întreabă pe tati: "cum se cheamă gogoaşă în engleză?" "donut" agata, în extaz: "donald, donald!"

marți, 4 martie 2008

cît un soare!

să mă conformez dorinţei publicului atunci...

agata ne zăpăceşte cu vorbitul alandala, toată ziua stăm cu gura căscată de ce mai inventează. în seara asta înainte de culcare intrase într-o vrie, alerga dintr-un colţ al camerei în altul şi înapoi, strigînd, în timp ce eu şi tati căscam gura: "atîrnă iepuraşul bunny de tavan! o bunny! o bunny! şi soarele îi spune lui agata: măsoară-te, agatoooooo! la doctor măsoară-te!"

agata ştie că frăţiorul sau surioara e la mami în burtică unde creşte. la întrebarea "unde e surioara ta, agata?" ea răspunde însă ba "în burtică la mami", ba "în burtică la agata..."

la întrebarea clasică "cît e de mare agata" răspunsul cu mînuţele în sus a fost depăşit... acum îi răspunde calm lui buni pe internet: "cît un soare!"

cînd identifică greşit un animal mai imprecis şi e corectată găseşte o soluţie de compromis de genul: "iepuraş în formă de şoarece! păpuşă în formă de miel!"