baba şi dinozaurul

acum eu sînt baba, iar tati dinozaurul. şi copilu nici n-are doi ani! ce-om ajunge peste 20 de ani?

la dr, asistenta încearcă fără succes să o facă să se urce pe cîntar. în cele din urmă scoate dintr-un sertar argumentul ultim: o acadea. agata e cucerită pe loc, asistenta însă nu i-o dă pînă nu o cîntăreşte, doar i-o vîntură prin faţă. agata întinde mîna să prindă acadeaua şi vociferează (ea, pe care nu o pot convinge defel să spună "te rog" şi "mulţumesc!"): "thank you, thank you!"

agata are accese antisociale care mă îngrijorează şi mă umplu de vinovăţie. aseară discutam în familie: "îi place lui agata de joao? dar de sachi, sveta etc etc" agata răspundea negativ categoric de fiecare dată. obosită, o întreb: "dar de cine îi place lui agata?" la care răspunsul vine fără nici o ezitare: "de tati! iubitul!" (cristi îi tot spune "iubita mea", iar agata îi răspunde cu "iubitul"!)

agata încearcă să scoată oaia înţepenită în căsuţa de jucărie: "scoate-te, oaie!"

stă în "cuibar" (improvizat din aşternuturi) şi face ouă. apoi se dă jos şi anunţă: "m-am deranjat!"

îşi admiră girafa preferată: "ce de pentagoane! o mulţime de pentagoane! e plină girafa de pentagoane!" la o privire mai atentă am observat ca într-adevar petele girafei erau în formă de pentagon...

a învăţat, spre surprinderea mea (eu le mai încurc şi acum), care e stînga şi care e dreapta. astăzi o îmbrăcam şi îi spun: "stai dreaptă!" agata îmi replică imediat: "stai stîngă!"